Astăzi, 26 ianuarie, se împlinesc 108 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, singurul șef de stat originar din județul Olt și personalitatea care a marcat decisiv istoria comunistă a României. Născut în 1918, Ceaușescu rămâne o figură care polarizează societatea, fiind încă regretat de unii olteni pentru mândria de a fi avut un „fiu al satului” la conducere, dar hulit de alții pentru privațiunile și teroarea regimului său.
Copilăria marcată de lipsuri în Scornicești
Nicolae Ceaușescu s-a născut într-o familie de țărani săraci cu 10 copii. Tatăl său, Andruță, deținea doar trei hectare de pământ și câteva oi, încercând să asigure supraviețuirea familiei prin croitorie. Educația viitorului dictator a fost precară, terminând doar patru clase în școala din satul natal, unde elevii de diferite vârste învățau la grămadă.
Lipsurile materiale au fost o constantă a primilor săi ani. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, acesta a decis să plece la București, unde s-a angajat ca ucenic cizmar, făcând primii pași spre radicalizarea politică.
„Subterana” comunistă și carențele de educație
Cariera politică a lui Ceaușescu a început devreme, în 1932, când a devenit membru al Partidului Comunist din România, aflat atunci în ilegalitate. Prima arestare a venit în 1933, urmată de alte perioade de detenție în 1934 și 1936. O dovadă a educației sale limitate din acea perioadă este păstrată în arhivele jandarmeriei.
„După ce neam despărţit, mam mai plimbat puţin pînă pela 12 noaptea cînd mam dus în gară şi am dormit”, este declarația scrisă de mână de Nicolae Ceaușescu în ianuarie 1936, conform documentelor din arhivă.
Închisoarea i-a marcat nu doar convingerile, ci și fizicul. Stilul său de vorbire bâlbâit a fost cauzat de o bătaie administrată de colegii de detenție. Un moment cheie a fost anul 1943, când a fost transferat la închisoarea din Târgu Jiu. Acolo a împărțit celula cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind protejatul acestuia, deși au existat speculații controversate privind natura relației lor dincolo de politică.
Ascensiunea la putere și iluzia independenței
În martie 1965, la doar trei zile de la moartea lui Dej, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român. Prima parte a regimului său a fost marcată de o popularitate neașteptată, alimentată de discursul său independent față de Moscova.
Refuzul de a participa la invazia Cehoslovaciei în 1968 i-a adus admirația lumii occidentale și a românilor. Totuși, libertatea externă a fost dublată de o reprimare internă draconică. În timp ce Gorbaciov promova reforme în URSS, Ceaușescu se opunea cu încăpățânare oricărei liberalizări, menținând controlul prin intermediul Securității.
Decăderea și sfârșitul violent în decembrie 1989
Prăbușirea regimului a început la Timișoara, în decembrie 1989. Deși a încercat să califice revolta drept o imixtiune străină, furia populară s-a extins rapid. Ultima sa cuvântare, rostită de la balconul Comitetului Central pe 21 decembrie, a fost momentul în care autoritatea sa s-a dizolvat definitiv în fața mulțimii.
Fuga cu elicopterul de pe acoperișul clădirii CC, pe 22 decembrie, a fost ultimul act al puterii sale. Prin decretul semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Pe 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați într-un proces sumar, condamnați la moarte și executați imediat după pronunțarea sentinței.
