Informație de ultimă oră în cazul pacientei care a murit aseară, la aproape o săptămână după ce a luat foc pe masa de operație. Autoritatea Națională de management al Calității în sănătate retrage autorizația Spitalului Floreasca.
Prima măsură luată a fost sancționarea dură a spitalului. Floreasca a rămas fără autorizație de funcționare.
”Suspendarea acreditării unității sanitare se dispune până la remedierea de către aceasta a deficiențelor care au condus la suspendarea acreditării, dar nu mai mult de șase luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare. În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea ordinului, unitatea sanitară elaborează și transmite A.N.M.C.S. spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării”, anunță autoritatea într-un comunicat publicat pe site.
”Având în vedere constatarea de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a apariției la nivelul Spitalului Clinic de Urgentă București a unui eveniment advers grav asociat asistenței medicale neraportat de către unitatea sanitară în termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) din Metodologia de monitorizare a unităților sanitare acreditate aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 639/2016, dar și referatul Unității de Evaluare și Acreditare a Spitalelor, din 30.12.2019, vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgență București”, se arată în comunicatul ANMCS.












