Radiografia Securității în 1988: Câți ofițeri activau în județul Olt înainte de căderea comunismului

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat, în premieră, o analiză detaliată a Departamentului Securității Statului (DSS), așa cum arăta acesta cu puțin timp înainte de căderea regimului comunist. Documentele analizate sunt datate 24 septembrie 1988 și provin din dosarul Cab I.V.40, aparținând Cabinetului lui Iulian Vlad. Printre cele 41 de unități teritoriale analizate se numără și Inspectoratul Județean de Securitate Olt, cu un efectiv de 106 cadre.

Anul 1988 reprezintă ultimul an complet al regimului comunist din România, înainte de evenimentele din decembrie 1989. Documentele analizate de CNSAS surprind, practic, fotografia finală a aparatului represiv, chiar înainte de prăbușirea sistemului.

Pentru cercetătorii perioadei, dar și pentru publicul larg, cifrele exacte, verificabile în arhivă, au o valoare deosebită, întrucât înlocuiesc estimările aproximative vehiculate până acum cu date oficiale, provenite direct din documentele interne ale instituției.

Sursa informațiilor este dosarul Cab I.V.40, aparținând Cabinetului lui Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului înainte de Revoluție. Acest tip de document, o situație centralizată de personal, era folosit intern pentru planificare, alocare de resurse și raportare către conducerea Ministerului de Interne.

Olt, printre județele cu efective medii-mici

Județul Olt apare în raportul CNSAS cu un efectiv de 106 cadre la Inspectoratul Județean de Securitate, dintre care 18 femei și 88 de bărbați. Această cifră plasează Oltul în categoria județelor cu între 95 și 129 de cadre, o zonă intermediară în ierarhia națională a inspectoratelor județene.

Comparativ, județe mari precum Constanța, cu 285 de cadre, Timiș, cu 271, sau Prahova, cu 261, depășeau cu mult efectivul din Olt. Aceste diferențe se explică, potrivit CNSAS, prin importanța economică și strategică a fiecărei regiuni: porturile, zonele de frontieră sau marile platforme industriale primeau mai multe resurse umane din partea Securității.

Olt se afla, în schimb, în compania altor județe cu profil preponderent agricol sau cu risc de securitate considerat moderat de regim, precum Mehedinți, cu 109 cadre, Brăila, cu 108, sau Alba, cu 105. Diferența dintre Olt și aceste județe vecine, ca dimensiune a aparatului de Securitate, era minimă.

Comparația cu celelalte județe din regiunea Olteniei este, de asemenea, relevantă. Dolj, județul vecin, cu reședința la Craiova, avea un aparat de Securitate mult mai numeros, de 198 de cadre, aproape dublu față de Olt. Vâlcea se situa la 104 cadre, foarte aproape de nivelul Oltului, în timp ce Gorj avea 98 de cadre, iar Teleorman, 102. Practic, în afară de Dolj, care beneficia de statutul de reședință regională și de o activitate economică mai diversificată, toate celelalte județe din zonă aveau aparate de Securitate de dimensiuni comparabile cu cel din Olt.

Explicația acestei distribuții relativ echilibrate în Oltenia, cu excepția Craiovei, ține de profilul economic al regiunii la sfârșitul anilor 1980: agricultură intensivă, câteva platforme industriale de dimensiuni medii, dar fără porturi majore, zone de frontieră sau centre universitare de anvergură națională, criterii care, potrivit datelor CNSAS, influențau direct alocarea de resurse umane către Securitate.

Proporția femei-bărbați în Securitatea Olt

Din cele 106 cadre ale Inspectoratului Județean de Securitate Olt, 18 erau femei, iar 88 erau bărbați. Procentual, femeile reprezentau aproximativ 17% din efectivul județean, o proporție ușor apropiată de media națională de 18,55% înregistrată la nivelul întregului aparat teritorial.

Această structură de personal plasează Oltul într-un tipar comun majorității județelor cu profil agricol din perioada respectivă, unde prezența feminină în rândul cadrelor de Securitate se situa, de regulă, între 15% și 20% din efectivul total.

14.629 de angajați, la nivel național

Potrivit CNSAS, întregul aparat al Securității număra 14.629 de angajați, la data de referință.

„Analiza cuprinde întregul aparat, fiind calculată la un total general de 14.629 de angajaţi (obținut prin însumarea celor 8.760 de angajaţi din aparatul central şi trupele de securitate – cu cei 5.869 de angajaţi ai aparatului teritorial)”, se arată în comunicatul CNSAS.

Cifra rezultă din însumarea a 8.760 de angajați din aparatul central și din trupele de securitate, la care se adaugă 5.869 de angajați ai aparatului teritorial, adică al inspectoratelor județene, inclusiv Olt.

În acest total intră și personalul muncitor civil, o categorie de aproximativ 1.200 de persoane, fără grad militar. Aici erau incluși muncitorii calificați și tehnicienii din atelierele de producție și întreținere a tehnicii operative speciale, șoferii, personalul administrativ pentru clădiri și depozite, specialiștii în telecomunicații, constructorii angajați direct de minister, personalul din gospodăriile anexe și din tipografie, dar și dactilografele și secretarele instituției.

Trei componente: centru, trupe și teritoriu

Din punct de vedere geografic și operațional, DSS era structurat pe 3 componente mari: aparatul central, cu sediul la București, Trupele de Securitate și aparatul teritorial, care acoperea cele 40 de județe ale țării, printre care și Olt, plus Municipiul București.

Aparatul central al DSS avea 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din totalul angajaților. Trupele de Securitate numărau 2.737 de cadre, adică 18,71% din total. Aparatul teritorial, format din cele 40 de inspectorate județene și Securitatea Municipiului București, aduna 5.869 de cadre, sau 40,12% din total.

Nucleul dur, concentrat la București

Aparatul central concentra cel mai puternic segment informativ, tehnic și de analiză din întreaga țară.

„Concentra cel mai puternic nucleu informativ, tehnic și de analiză din țară. Aici erau rulate marile dosare de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat și interceptări la nivel național”, se arată în comunicatul CNSAS.

Cele mai mari structuri din București erau Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformații militare, cu 1.022 de cadre, și Unitatea Specială „F”, dedicată filajului, cu 745 de cadre. Unitățile de elită, precum USLA, Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă, aveau tot în Capitală sediul central și grosul forțelor, cu 772 de cadre.

Concentrarea acestor structuri majore în București explică și diferența uriașă dintre efectivul central, de 6.023 de cadre, și media unui inspectorat județean obișnuit, de aproximativ 132 de cadre. Practic, orice dosar considerat sensibil din punct de vedere politic sau militar ajungea, mai devreme sau mai târziu, să fie analizat sau coordonat de la nivel central, indiferent din ce județ provenea.

Trupele de Securitate, componenta militarizată

Trupele de Securitate reprezentau componenta militarizată a sistemului: infanterie, pază pentru obiective speciale și intervenție în caz de revoltă populară.

„Aceasta reprezenta componenta militarizată (infanterie, pază obiective speciale, intervenție în caz de revoltă populară)”, se arată în comunicatul CNSAS.

Deși Comandamentul avea sediul la București, unitățile propriu-zise, batalioanele și regimentele, erau dislocate strategic pe întreg teritoriul țării, în orașe precum Cluj, Timișoara sau Ploiești, pentru a permite un control rapid în situații de criză.

Rolul acestor trupe devenea esențial mai ales în situații de tensiune socială, precum grevele din zonele industriale sau miniere. Documentele CNSAS nu detaliază, pentru anul 1988, dislocarea exactă a unităților de trupe pe fiecare județ în parte, însă structura generală arată o rețea gândită pentru intervenție rapidă, capabilă să acopere atât marile centre urbane, cât și zonele considerate sensibile din punct de vedere economic.

Controlul „la firul ierbii”, asigurat de aparatul teritorial

Aparatul teritorial asigura supravegherea informativă directă, la nivelul fiecărui județ, inclusiv la nivelul Oltului.

„Asigura controlul informativ direct, «la firul ierbii», pe întreg teritoriul țării”, se arată în comunicatul CNSAS.

Securitatea Municipiului București, deși parte a aparatului teritorial, acționa geografic tot în Capitală și avea un efectiv de 557 de cadre, fiind de departe cea mai mare unitate teritorială din întreaga țară.

Cele 40 de inspectorate județene împărțeau restul de 5.312 de cadre.

„Media per județ era de aproximativ 132 de cadre, forțele fiind adaptate la importanța economică și strategică a regiunii (Constanța, Timiș și Prahova depășeau fiecare 260 de cadre, în timp ce județe mai mici precum Ialomița, Covasna sau Sălaj abia treceau de 70-80 de cadre)”, se arată în comunicatul CNSAS.

Olt se situa, cu cele 106 cadre ale sale, sub media națională pe județ.

Șase linii operative acopereau toate domeniile vieții publice

Din punct de vedere operativ, activitatea Securității era împărțită pe mai multe linii de lucru, fiecare cu propria structură centrală și corespondent la nivel teritorial.

Direcția I se ocupa de linia Informații Interne și avea 103 angajați la nivel central. Structura acționa ca nucleu de coordonare, analiză și sinteză a informațiilor politice, sociale și culturale, având ca menire principală supravegherea directă a populației, din perspectiva conformării ideologice. La nivel județean, inclusiv la Olt, activitatea corespunzătoare era preluată de Serviciul I din cadrul fiecărui inspectorat.

Direcția a II-a acoperea linia Contrainformații în Sectoarele Economice, cu 152 de angajați la nivel central. Această structură supraveghea marile obiective economice naționale și ministerele, iar în teritoriu se ocupa de supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, IAS-uri și infrastructura economică regională, printr-un Serviciu II propriu fiecărui inspectorat județean.

Direcția a III-a, responsabilă de contraspionaj, avea o pondere ridicată în structura centrală, cu 213 de angajați dedicați monitorizării reprezentanțelor străine și rețelelor de spionaj extern. Corespondentul teritorial era Serviciul III.

Unitatea Specială „T”, dedicată interceptărilor și ascultărilor, era un adevărat colos tehnologic, cu 466 de angajați la nivel central. Cadrele acestei linii deserveau direct aparatele locale de ascultare a telefoanelor și de control ambiental, printr-un Serviciu T prezent la nivelul fiecărui județ.

Unitatea Specială „F”, care se ocupa de filaj, observație stradală și investigații, reprezenta una dintre cele mai mari concentrări logistice de personal din structura centrală, cu 745 de angajați dedicați Capitalei și cazurilor de importanță națională. La nivel teritorial, activitatea era preluată de Serviciul F.

Unitatea Specială „S”, responsabilă de controlul corespondenței scrise, respectiv scrisori, colete și trimiteri poștale interne și internaționale, avea 356 de angajați la nivel central, o activitate intens centralizată în București.

În teritoriu, controlul corespondenței se desfășura prin birouri sau compartimente speciale „S”, amplasate secret în incinta oficiilor poștale județene mari, inclusiv, foarte probabil, la Slatina.

Fiecare dintre aceste 6 linii operative avea, teoretic, un corespondent la nivelul fiecărui inspectorat județean, indiferent de dimensiunea aparatului local. Practic, chiar și un inspectorat de mărime medie, precum cel din Olt, cu cele 106 cadre ale sale, trebuia să acopere toate cele 6 direcții de activitate: supraveghere ideologică, protecția obiectivelor economice, contraspionaj, interceptări telefonice, filaj stradal și controlul corespondenței, ceea ce explică, în parte, structura complexă a fiecărui inspectorat județean, indiferent de numărul total de angajați.

2.297 de femei lucrau în Securitate

Documentele CNSAS oferă și o imagine detaliată a prezenței personalului feminin în Securitate, la data de 24 septembrie 1988. În total, 2.297 de femei erau încadrate în DSS, reprezentând 15,70% din totalul angajaților.

Distribuția pe componente arată astfel: 954 de femei lucrau în aparatul central, adică 15,83% din cadrele centrale. În Trupele de Securitate erau încadrate 254 de femei, sau 9,28% din efectivul trupelor. În structurile teritoriale, unde intră și Olt, lucrau 1.089 de femei, reprezentând 18,55% din cadrele din teritoriu.

Ponderea generală de 15,70% arată că, deși femeile aveau o prezență numerică importantă pe anumite nișe tehnice și administrative, unde depășeau frecvent 25-30% din colectiv, la nivel global întregul aparat al Securității rămânea o structură dominată, în proporție de 84,30%, de bărbați.

„Ponderea generală de 15,70% demonstrează că, deși femeile dețineau un rol numeric important pe anumite nișe tehnice și administrative (unde depășeau deseori 25-30% din colectiv), la nivel global întregul aparat de Securitate rămânea o structură controlată și operată în proporție de 84,30% de bărbaţi”, se arată în comunicatul CNSAS.

Doar 22 de femei aveau funcții de conducere, la nivel național

Disproporția de gen se observă și mai clar în ocuparea funcțiilor de conducere. La nivel național, doar 0,95% dintre femeile din Securitate dețineau o astfel de funcție. Restul de 99,05% ocupau funcții de execuție.

În aparatul central, din cele 954 de femei, doar 11 aveau funcții de conducere, adică 1,15%. Situația era similară în aparatul teritorial, unde, din cele 1.089 de femei, tot 11 ocupau funcții de conducere, respectiv 1,01%. În Trupele de Securitate, niciuna dintre cele 254 de femei angajate nu deținea o funcție de conducere.

În total, în întregul aparat al Securității, central, trupe și teritoriu, existau doar 22 de femei în funcții de conducere, 11 la centru și 11 în teritoriu.

„În total, în întregul aparat (central, trupe și teritoriu) existau 22 de femei în funcții de conducere (11 la centru și 11 în teritoriu), ceea ce reflectă accesul extrem de redus al femeilor la structurile de decizie din Securitate”, se arată în comunicatul CNSAS.

Această disproporție nu era, potrivit datelor CNSAS, un fenomen izolat la nivel central, ci se regăsea, în proporții similare, și la nivelul inspectoratelor județene, inclusiv la Olt, unde cele 18 femei angajate în 1988 ocupau, cel mai probabil, funcții de execuție, în linie cu tiparul național de doar 0,95% femei în funcții de conducere. Datele nu indică, pentru fiecare județ în parte, numărul exact de femei aflate în funcții de conducere, însă tendința generală, valabilă pentru toate cele 40 de inspectorate, arată o prezență aproape simbolică a femeilor în pozițiile de decizie ale Securității.

Județele cu cele mai mari efective de Securitate

În topul județelor cu peste 200 de cadre la Inspectoratul Județean de Securitate se aflau Constanța, cu 285 de cadre, dintre care 50 de femei și 235 de bărbați, Timiș, cu 271 de cadre, Prahova, cu 261, Cluj, cu 251, și Brașov, cu 212. Toate aceste județe aveau fie porturi și zone de frontieră sensibile, fie platforme industriale sau centre universitare de importanță regională.

„S.J. Constanța: 285 cadre (50 femei / 235 bărbați) — port strategic, activitate intensă de contraspionaj și control străini”, se arată în comunicatul CNSAS.

Pentru Timiș, documentul precizează: „S.J. Timiș: 271 cadre (49 femei / 222 bărbați) – județ de frontieră sensibil, puternic monitorizat”.

Despre Prahova, CNSAS notează: „S.J. Prahova: 261 cadre (39 femei / 222 bărbați) – nucleu industrial masiv (rafinării, extracție petrolieră)”.

O categorie intermediară, cu între 130 și 200 de cadre, includea județe precum Dolj, cu 198 de cadre, Hunedoara, cu 184, Iași, cu 182, Bihor, cu 169, sau Mureș, cu 165.

„S.J. Hunedoara: 184 cadre (32 femei / 152 bărbați) – Valea Jiului și combinatele metalurgice (zonă de risc greve)”, se arată în comunicatul CNSAS.

Cele mai mici aparate județene de Securitate

La polul opus, sub pragul de 95 de cadre, se aflau județe mici ca suprafață și populație, preponderent agricole sau considerate cu riscuri de securitate reduse. Tulcea avea 94 de cadre, Botoșani, 93, Vrancea și Harghita, câte 91 fiecare, Bistrița-Năsăud, 82, iar Giurgiu, 81.

Cel mai mic aparat județean din întreaga țară era cel al Covasnei, cu doar 73 de cadre, dintre care 12 femei și 61 de bărbați.

„S.J. Covasna: 73 cadre (12 femei / 61 bărbați) — cel mai mic aparat județean din țară”, se arată în comunicatul CNSAS.

Un tablou complet al represiunii, la 2 ani înainte de Revoluție

Datele publicate de CNSAS oferă, pentru prima dată, o imagine numerică exactă și verificabilă a modului în care era organizată represiunea comunistă în România, cu doar 2 ani înainte de căderea regimului. Documentele arată nu doar dimensiunea generală a aparatului, ci și distribuția sa pe linii operative, pe județe și pe criterii de gen, oferind cercetătorilor un instrument de lucru inedit pentru înțelegerea funcționării Securității la nivel local, inclusiv în județe precum Olt.

Pentru un județ precum Olt, cu 106 cadre de Securitate raportate la o populație de câteva sute de mii de locuitori, la finalul anilor 1980, cifrele publicate de CNSAS oferă un context concret pentru înțelegerea gradului de supraveghere la care erau supuși locuitorii din Slatina și din restul localităților județului. Fiecare dintre cele 6 linii operative descrise în documentele centrale, de la supravegherea ideologică, la contraspionaj, interceptări, filaj sau controlul corespondenței, avea, teoretic, corespondent și la nivelul Inspectoratului Județean de Securitate Olt, chiar dacă documentele analizate nu detaliază separat numărul exact de cadre alocat fiecărei linii în parte, la nivel județean.

Publicarea acestor date de către CNSAS se înscrie într-un efort mai amplu de deschidere a arhivelor fostei Securități către cercetători și către publicul larg, un proces care, la 37 de ani de la Revoluție, continuă să scoată la iveală detalii inedite despre modul în care funcționa, în cele mai mici detalii administrative, aparatul represiv al regimului comunist.