Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat drept permier pe europarlamentarul Sigfried Mureşan.
El a precizat că nu există o majoritate conturată. Şi că a ales să desemeneze o persoană care are cele mai multe voturi exprimate de partide la consultări.
Nicuşor Dan a adăugat că Sigfried Mureşan i-a solicitat un timp de gândire, astfel că decretaul şefului statului mai aşteaptă până să fie publicat în Monitorul Oficial.
Mureşan este susţinut de PNL, USR, UDMR şi Minorităţi, însă aceste formaţiuni politice nu au suficiente voturi pentru a trece un cabinet de votul Parlamentului.
Nominalizarea a fost făcută după 135 de zile de la demiterea Guvernului Ilie Bolojan, prin moţiune de cenzură.
„România are nevoie de guvern. Rectificare, buget sunt nişte tehnicalități dar de ele depinde viața curentă a oamenilor.
Nu avem o majoritate conturată și în aceste condiții am ales să propun pentru funcție persoana cu cele mai multe voturi pe care le are acum la consultări, pe Siegfried Mureşan.
Sunt convins că România va rămâne pe traseul prooccindetal și îşi va îndeplini angajamentele, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanţatorii”, a spus Nicuşor Dan.
Nominalizare amânată de indecizia lui Mureşan
Potrivit surselor Antena 3 CNN, președintele l-a sunat Siefried Mureșan după consultări și i-a cerut timp de gândire până la ora 17:00, când urma să facă anunțul.
Siefried Mureșan l-a anunțat pe președinte că acceptă înainte să posteze și pe rețelele sociale acest lucru.
„Accept propunerea făcută de Președintele României“, a scris el, pe Facebook.
Grindeanu: „Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naționale“
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi-a declarat dezamăgirea cu privire la desemnarea lui Mureşan ca premier. El a precizat că social-democraţii nu vor vota această nominalizare.
„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României.
Este greu de înțeles ce argumente a avut șeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureșan care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei țări pentru tăierea fondurilor europene.
Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naționale.
România se află, însă, într-o situație extrem de dificilă. Încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a se ține de scaun cu orice preț și a bloca orice soluție rațională a crescut și mai mult nesiguranța în rândul oamenilor și a firmelor românești.
Sunt peste 30 de miliarde lipsă în buget – adică aproximativ 1,5% din PIB. După un an în care românilor li s-au cerut sacrificiu după sacrificiu în numele reducerii deficitului, cifrele arată câtă reformă mesianică a fost în realitate și cât marketing politic.
Am convocat o ședință a Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat pentru luni, 21 septembrie, în care vom analiza cu atenție această propunere a dreptei.
Spre deosebire de PNL-USR, noi înțelegem că lupta politică trebuie să se oprească acolo unde încep interesele legitime ale țării.
Ale țării noastre, Siegfried!“, a transmis Grindeanu, pe Facebook.
Şi Partidul AUR a transmis, prin Dan Dungaciu, că nu va vota această nominalizare. Mai mult, acesta a opinat că nu crede că se va ajunge la votul din Parlament.












