AcasăADMINISTRAŢIESlatina trage în jos absorbţia de fonduri europene a întregii regiuni. Directorul...

Slatina trage în jos absorbţia de fonduri europene a întregii regiuni. Directorul ADR Sud-Vest Oltenia: „Nu suntem în parametri normali”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Municipiul Slatina, condus în prezent de liberalul Mario De Mezzo, trage în jos absorbţia de fonduri europene a întregii regiuni Sud-Vest Oltenia. Acest lucru a fost confirmat, luni, de directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan.

Stelian Bărăgan a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul CJ Olt că la Slatina sunt întârzieri, în ceea ce priveşte accesarea de proiecete pe fonduri europene.

„Întotdeauna a fost corect și vreau să fiu corect, pentru că așa este normal. Acesta este mandatul meu. Sunt câteva întârzieri la nivelul MRJ-ului Slatina. Întârzieri pe care în următoarea perioadă o să le abordăm pentru că trebuie să demonstrăm că avem capacitatea administrativă. Adică gradul de absorție, atât progresul fizic cât și progresul financiar, în acest moment, este întârziat la nivel de Slatina”, a declarat Stelian Bărăgan.

El a adăugat că urmează o discuţie la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ (MRJ).

„De asta v-am spus că am avut o discuție tehnică. Am analizat noi în primul rând fiecare proiect în parte. O să avem o abordare unitară pe toate proiectele, la toate cele cinci MRJ-uri, că așa este normal, firesc. Am avut cu doamna primar Lia Olguţa Vasileșcu, am avut cu domnul primar Romanescu, am avut cu domnul primar Scrieciu și cu domnul primar Gutău. Iar acum urmează Slatina. E normal să avem cu toți o abordare unitare, pentru că nu vreau să se audă cu cei de la Gorj au fost mai nu știu cum, cu cei de la Dolj, nu știu cum. Nu, în niciun caz”, a adăugat Bărăgan.

Directorul ADR Sud-Vest Oltenia i-a cerut lui Mario De Mezzo să ia măsuri.

„Și de aceea eu transmit un mesaj domnului primar – cu siguranță o să ne și cunoaștem, pentru că nu am avut onoarea să-l cunosc pe domnul primar, și să-i spun concret ce cred eu că este pe fiecare proiect în parte și să ia măsuri. Pentru că în acest moment ne pune în pericol absorbția la nivel de MRJ-uri. Degeaba trage Slatina mai mult, sau Craiova mai puțin, sau invers, dacă nu avem absorbție per total.  Și astăzi, când vorbim, la Slatina nu suntem în parametri normali. Sunt ferm suntem convins că până la 31 decembrie 2026, domnul primar al municipului Slatina își va pune aparatul tehnic la treabă și vom trage cele 15% pe care eu îl am dat ca și țintă domnului director al Autorității de Management”, a conchis Stelian Bărăgan.

Bani europeni, pierduţi pe bandă rulantă, la Slatina

Avertismentul ADR vine după ce administrația De Mezzo a înregistrat deja pierderi importante în portofoliul de proiecte europene al municipiului.

Potrivit informațiilor furnizate oficial de ADR Sud-Vest Oltenia, valoarea proiectelor Slatinei care au fost respinse sau ale căror contracte au fost reziliate depășește 216 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 43 de milioane de euro.

Proiectele fuseseră inițiate și pregătite în perioada fostei administrații, iar finanțările erau disponibile prin apelul destinat dezvoltării urbane integrate a municipiului Slatina. Era vorba despre un apel dedicat orașului, astfel încât Slatina nu concura cu alte localități pentru respectivele fonduri.

La această situație se adaugă portofoliul PNRR al municipalității. Primăria Slatina avea cinci proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare cumulată de aproximativ 35 de milioane de lei. Toate fuseseră pregătite și contractate înainte de schimbarea administrației locale și au fost preluate în 2024 de noua conducere a Primăriei.

La termenul de 31 august 2026, niciunul dintre cele cinci proiecte nu fusese implementat. Printre investițiile respective se numărau modernizarea sistemului de gestionare a parcărilor și actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului, inclusiv transpunerea acestuia într-un sistem digital GIS.

Cele două situații au surse de finanțare și regimuri distincte, însă valoarea cumulată a proiectelor respinse, reziliate ori neimplementate până la termen, depășește 250 de milioane de lei.

 

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri