AcasăACTUALAccident rutier MORTAL, pe un drum naţional din Vâlcea. Trei tineri şi-au...

Accident rutier MORTAL, pe un drum naţional din Vâlcea. Trei tineri şi-au pierdut viaţa

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei tineri au murit iar alte două persoane au fost rănite, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe drumul naţional DN 67, în localitatea Mihăeşti din Vâlcea.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, potrivit poliţiştilor.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din localitatea Orlești.

Din păcate, în urma impactului, tânărul de 25 de ani, precum și două tinere, ambele în vârstă de 17 ani, din orașul Ocnele Mari, respectiv localitatea Roești, pasagere în autoturismul condus de acesta, au decedat.

De asemenea, conducătorul auto de 67 de ani, precum și o femeie de 61 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Având în vedere starea de sănătate a conducătorului auto de 67 de ani, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În zona producerii accidentului, traficul rutier a fost blocat total, fiind deviat pe drumul comunal 128.

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest tragic eveniment rutier”, arată IPJ Vâlcea.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Ion Păunel, fermier

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
Reporter 24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri