Viceprimarul Slatinei, Mădălina Văle (AUR), a vorbit în premieră despre tensiunile uriașe din Primăria Slatina și despre conflictul soldat cu plângere penală împotriva primarului, după ce acesta din urmă l-a agresat pe secretarul localităţii.
Mădălina Văle a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24” de luni, că a fost audiată ca martor în dosarul în care primarul Mario De Mezzo este cercetat deoarece l-a agresat fizic pe secretarul Mihai Idita.
„Eu am fost cea care am fost audiată. (…) Deci, eu am intrat, așa cum am spus, am intrat în la toaletă exact când dânșii erau acolo. Da, eu am fost audiată, am spus ceea ce am văzut. (…) Din păcate am fost singura care am avut ghinionul să meargp la toaletă exact în momentul respectiv. Nu am știut că sunt acolo”, a afirmat Mădălina Văle.
Reamintim că, în data de 11 mai, secretarul general al primăriei, Ion Mihai Idita, a fost victima unei agresiuni fizice și verbale. Primarul Mario De Mezzo a intrat în biroul acestuia, a folosit un limbaj obscen și a declanșat un conflict violent.
Secretarul s-a refugiat în baie pentru a scăpa de furia edilului. Mario De Mezzo l-a urmărit, l-a îmbrâncit și l-a lovit repetat în piept. Agresiunea s-a oprit doar după intervenția viceprimăriței Mădălina Văle, martoră la incident.
„Nu știu de unde au plecat și de ce s a ajuns la situația respectivă”, a adăugat Mădălin Văle.
Primarul, cercetat pentru purtare abuzivă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat oficial că edilul este suspect în dosarul în care este cercetat pentru că l-a agresat pe secretarul Ion Mihai Idita.
Potrivit comunicării oficiale a Parchetului, De Mezzo este suspect de săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
„Urmare a cererii dumneavoastră, înregistrată sub nr. 14E/I-35/2026 la data de 20.10.2026, prin care ne solicitați informații în legătură cu evenimentul din data de 11.05.2026 din incinta Primăriei Municipiul Slatina, vă comunicăm următoarele:
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul DE MEZZO MARIO-LUCIAN, acesta dobândind calitatea de suspect sub aspectul săvârşirii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (1) şi alin. (2) rap. la art. 193 alin. (1) din C. pen.
Până în acest moment procesual, față de suspect nu a fost dispusă nicio măsură preventivă.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de C. proc. pen., având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.












