AcasăACTUALUndeva în România | Trei copii, în comă alcoolică de Revelion după...

Undeva în România | Trei copii, în comă alcoolică de Revelion după ce au fost cu colindul

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei copii, o fată și un băiat ambii de 12 ani, și un adolescent de 16 ani, au intrat în comă alcoolică, în noaptea de Revelion, în Duda, Vaslui.

Pe 31 decembrie, în jurul orei 20.00, cei trei copii din satul Duda, județul Vaslui, au plecat cu colindul.

Gabriela (12 ani), Andrei (12 ani) și Vlad (16 ani) au făcut suficienți bani cu colindul, iar pe drum spre casă s-au oprit la un bar din sat și au cumpărat două sticle de coniac.

Pe ulița satului, cei trei copii au băut cele două sticle de coniac și au început apoi să se simtă rău.

După câteva zeci de minute, Gabriela a leșinat și s-a prăbușit pe stadă, iar prietenii ei au cerut ajutorul unor vecini care au sunat la numărul de urgență 112.

O ambulanță s-a deplasat în satul Duda, iar în timp ce echipajul medical îi acorda primul ajutor fetei, ceilalți doi băieți au leșinat și ei pe stradă.

Alte două ambulanțe au venit în sat și i-au preluat pe copii. Cei trei au fost transportați la Spitalul Județean Vaslui.

Acolo, medicii ar fi descoperit că cei trei copii avea alcoolemii de aproximativ 1,8 g/l alcool pur în sânge, notează vremeanoua.ro.

Copiii au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost externați și luați acasă de rude. observator.tv

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri