Două tinere au fost lovite de un autoturism, vineri seara, pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau strada Crişan din Slatina.
Potrivit poliţiştilor, la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Perieţi.
„Ajunși la locul accidentului, în urma cercetărilor polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din comuna Perieti, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, nu ar fi acordat prioritate celor doi pietoni, care se angajasera în traversarea regulamentara a străzii, pe trecerea de pietoni. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Cele două fete au ajuns la spital
„Echipajul SMURD a preluat o fată, în vârstă de 15 ani, din comuna Vâlcele, conștientă, cu excoriații la membrele inferioare și dureri la membrele superioare. Victima a fost transportată la spital. Cealaltă victimă a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.













