AcasăPOLITICĂTransparenţa decizională, suspendată de Guvern pe perioada stării de urgenţă

Transparenţa decizională, suspendată de Guvern pe perioada stării de urgenţă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Guvernul a suspendat prin OUG 34/2020, pe durata stării de urgență, unele norme referitoare la transparența decizională și dialogul social pe care trebuie să le parcurgă inițiativele legislative.

Prevederea din OUG 34/2020, potrivit g4media.ro: ”Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări”.

Mai multe patronate reprezentative, reunite în Confederația Patronală Concordia, avertizează că această suspendare a obligațiilor legate de transprență ”poate submina serios încrederea dintre stat și cetățeni, indispensabilă în această perioadă de criză”, potrivit unui comunicat de presă.

Patronatele arată că prin această renunțare la transparență se deschide posibilitatea ca orice act normativ care face referire la pandemia de coronavirus, adică o mare parte a actelor normative ale perioadei următoare, să fie exceptat de la avizarea în Consiliul Economic și Social sau de la alte forme de transparență decizională.

”Înțelegem importanța adoptării rapide a unor măsuri excepționale, dar lipsa transparenței va contribui la scăderea încrederii societății în lege. Încrederea este importantă pentru că asigură respectarea voluntară a legii cu consecințe pozitive pentru depășirea stării de urgență și păstrarea unor relații de cooperare între stat şi societate”, arată Concordia.

”În timp ce România alege calea renunțării la dialog, Uniunea Europeană implică partenerii sociali (implicit și Concordia prin afilierea la BusinessEurope) în elaborarea planului de acțiune pentru diminuarea efectelor COVID19 în economie și societate. Ieri, vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombroskis a avut o video conferință cu toate marile confederații patronale din Uniune”, potrivit confederației patronale.

Confederația Patronală Concordia reprezintă companii cu capital românesc și străin, reunite în cele mai puternice federații sectoriale și care au cea mai diversă și relevantă perspectivă asupra realităților economice și sociale : Federația Patronală Petrol și Gaze, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, Federația Patronală a Rețelelor de Comerț, Federația Patronatelor din Industria Auto, Federația Patronală a Transportatorilor din România, Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, Federația Industriei Hoteliere din România. Concordia este confederația patronală românească afiliată la BusinessEurope și IOE – International Organization of Employers.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.