AcasăACTUALManager de spital, confirmat cu coronavirus, a refuzat internarea

Manager de spital, confirmat cu coronavirus, a refuzat internarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Scandal la Târgu -Jiu, acolo unde managerul spitalului a fost luat cu forța de acasă, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Medicul a sunat la 112, deşi iniţial a refuzat internarea și contestase rezultatul. Infectată este și directoarea de îngrijiri, iar autoritățile se gândesc dacă nu ar fi indicată o conducere militară și au făcut o solicitare la Minister, conform Mediafax.

Managerul spitalului din Târgu-Jiu a fost dus cu ambulanţa la spital, după ce a fost confirmat cu noul COVID-19.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că managerul Dumitru Vienescu a sunat duminică dimineaţa la 112 şi a solicitat o ambulanţă. El a fost testat pozitiv de joi, însă a contestat rezultatul primului test şi a refuzat internarea, izolându-se la domiciliu.

Trei angajaţi ai spitalului sunt confirmaţi pozitiv, iar alţi 80 sunt în izolare la domiciliu, în aşteptarea rezultatelor testelor.

Managerul Dumitru Vienescu a fost testat pozitiv cu echipamentul de testare care se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar a contestat rezultatul, invocând faptul că aparatul nu este omologat prin ordin de ministru. El a fost internat după ce au venit rezultatele unui al doilea test, prelucrat la Bucureşti.

Au mai fost testate pozitiv şi directoarea de îngrijiri a spitalului, Claudia Motea, şi o infirmieră, soră cu aceasta. În urma anchetei epidemiologice au fost testaţi alţi 80 de angajaţi, care sunt izolaţi la domiciliu. Pentru o parte dintre ei, testele au fost negative, dar nu se ştie când se vor întoarce la serviciu.

Potrivit DSP Gorj, nu va fi testat tot personalul, ci doar cei care au simptome.

Sâmbătă, ministrul Nelu Tătaru, anunţa că la conducerea spitalului ar putea fi adus management militar.

„Noi am cerut Consiliului de Administraţie să numească o conducere interimară, a fost o şedinţă. Consiliul de Administraţie a înaintat o propunere din persoanele aflate în planul de continuitate, noi am trimis propunerea respectivă la minister şi aşteptăm ordin de ministru, cred că mâine (luni – n.r.) o sa vină cu detalii. Deocamdată, nu va fi conducere militară”, a declarat pentru MEDIAFAX Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

La începutul lunii aprilie, Parchetul din Târgu Jiu a deschis o anchetă penală pe numele managerului Dumitru Vienescu pentru neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Acesta a spus că în unitatea medicală nu există un aparat de testare pentru COVID-19, deşi spitalul avea în doare de mai bine de doi ani un asemnea dispozitiv.

În judeţul Gorj au fost confirmate 59 de cazuri cu COVID-19. Dintre acestea, nouă persoane au fost declarate vindecate, iar două au decedat. De la începutul epidemie, în Gorj s-au prelevat aproximativ 1.000 de teste, din care 50 de rezultate sunt în aşteptare.

sursa: stiripesurse.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.