AcasăECONOMIESprijin financiar pentru patru primării din Olt, aflate în dificultate

Sprijin financiar pentru patru primării din Olt, aflate în dificultate

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Aleşii judeţeni au aprobat, joi, alocarea din Fondul de rezervă a unor sume de bani pentru patru primării din Olt.

Este vorba despre primăriile din Brastavăţu, Vişina, Redea şi Verguleasa. Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că cea mai mare sumă alocată este de 200.000 lei.

„Din Fondul de rezervă, s-a aprobat astăzi, alocarea către patru primării sume de până la 200.000 lei, în funcţie de problemele pe care le au. Aşa cum ştiţi, de fiecare dată, Consiliul Judeţean a ţinut bani în Fondul de rezervă bugetară şi, atunci când au fost anumite probleme ale primăriilor, am încercat să intervenim şi să le rezolvăm”, a declarat Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a mai arătat că forul judeţean are mereu în vedere ca din sumele economisite să ajute administraţiile locale din judeţ.

„Avem în continuare bani în Fondul de rezervă bugetară şi, de fiecare dată, în a doua parte a anului, în funcţie de cum vedem că evoluează execuţia bugetară, din economii, am suplimentat fondurile astfel încât în ultima parte a anului să putem ajuta primăriile aflat în dificultate”, a mai spus Marius Oprescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri