Codul portocaliu de ploi torentiale și vijelii a intrat în vigoare astăzi, la ora 12.00, iar în municipiul Slatina a plouat cu 18 litri pe metru pătrat, în 15-20 de minute, potrivit unui comunicat de presă remis de Compania de Apă Olt.
„Reteaua de canalizare a orașului nu a putut prelua, imediat, o cantitate atât de mare de apă și câteva străzi și subsolurile unor imobile au fost inundate”, arată reprezentanţii CAO.
S-a circulat, cu dificultate, pe o singură bandă, pe sub pasarela de pe strada Drăgăneşti, pe strada Crișan, Bulevardul AI Cuza sensul giratoriu și zona Vâlcea.
Nu a fost oprită circulația pe nicio stradă din municipiul Slatina.
„Șase echipe de la Compania de Apă Olt au fost în teren și au intervenit pentru degajarea apei de pe carosabil. Şi la această oră, se acționează în zonele cu probleme pentru că circulația rutieră și pietonala să se desfășoare în condiții normale și pentru a preveni eventualele inundații”, se arată în comunicatul citat.
Județul Olt se află sub avertizarea de cod portocaliu de ploi torentiale și vijelii până miercuri, 17 iunie 2020.












