Al doilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” a fost semnat de Compania de Apă Oltenia.
Este vorba despre CL 3, care prevede extinderea rețelelor de apă și canalizare în localitățile doljene Cârcea și Malu Mare.
Prezenți la semnarea contractului, primarii celor două comune, Valerică Pupăză și Ilie Dodocioiu, au precizat că este un proiect în care au crezut, pe care l-au așteptat, iar acum sunt nerăbdători să vadă lucrările demarate. Alături de cei doi edili, administratorul public al Craiovei, Cosmin Durle, a declarat că este bucuros să vadă pus în mișcare acest mare proiect și urmărește cu interes fiecare etapă, mai ales că și municipiul Craiova se află printre beneficiarii investițiilor.
Al doilea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, DJ-CL-03 EXTINDERE REȚELE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNELE CÂRCEA ȘI MALU MARE, a fost adjudecat de ASOCIEREA GRUP PRIMACONS S.R.L. (lider de asociere) – VALTUM PROD-COM S.R.L. – CONSTRUCȚII ERBASU S.A., la o valoare de 46.979.201 LEI (fără TVA).
Reprezentanții firmelor care au câștigat licitația au promis că în cel mai scurt timp vor face vizite în teren, în ambele localități, pentru a stabili toate detaliile demarării
Conform contractului, în comuna Cârcea urmează să se extindă rețeaua de alimentare cu apă; să se construiască o stație de pompare apă potabilă cu conducta de transport aferentă, o stație de pompare apă potabilă de tip booster, aducțiunea Bordei-Magnolia, dar și să se extindă rețeaua de canalizare și să se construiască patru stații de pompare a apei uzate, în timp ce în comuna Malu Mare se va extinde rețeaua de canalizare pe o lungime de 18.244 metri, incluzând 606 racorduri și 421 cămine de
Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori.












