AcasăACTUALFOTO: Două persoane încarcerate după ce s-au răsturnat cu maşina, în Teleorman

FOTO: Două persoane încarcerate după ce s-au răsturnat cu maşina, în Teleorman

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un accident rutier în urma căruia două persoane au rămas încarcerate într-un autoturism s-a produs, sâmbătă dimineaţa, între localitățile Peretu și Troianu.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat. Cele două persoane aflate în vehicul au rămas încarcerate

La fața locului au ajuns rapid 3 echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical SAJ cu o ambulanță tip C.

Cele două persoane rănite, un bărbat de 71 de ani și o femeie de 60, au fost eliberate rapid de salvatori cu ajutorul accesoriilor de descarcerare și predate echipajelor medicale.

„Femeia, care a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului și membrelor, conștientă și cooperantă, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Alexadria. Bărbatul, care a suferit leziuni minore, după acordarea primului ajutor calificat, a refuzat să meargă la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri