Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiul care a izbucnit la unitatea sanitară sâmbătă, în urma căruia a suferit arsuri grave, este transferat, duminică, la Spitalul Militar “Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, citat de românia24.ro, transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică dimineaţă, la ora 7,30.
Pacientul va fi preluat de medicii militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, conduita terapeutică şi de suport medical.
Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa.












