Traficul rutier este blocat pe Calea Bucureşti din Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident rutier în urma căruia un stâlp de electricitate a fost retezat.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că în urma accidentului rutier a rezultat o victimă, iar un stâlp de electricitate a fost retezat.
„Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgenta general Magheru al judetului Valcea intervin la un accident rutier produs în Râmnicu Valcea, pe strada Calea Bucuresti. Din accident a rezultat o victimă, iar un stâlp de electricitate a fost retezat. S-a luat măsura acordării de îngrijiri medicale preliminare persoanei rănite și a fost anuntat furnizorul de electricitate pentru înlăturarea pericolului unei eventuale electrocutări accidentale și remedierea avariei rezultate”, a declarat reprezentantul ISU Vâlcea.
Traficul rutier pe sensul Vâlcea-Argeş este blocat, la ora transmiterii acestei ştiri.












