AcasăACTUALDescoperire MACABRĂ, într-un apartament din Brezoi

Descoperire MACABRĂ, într-un apartament din Brezoi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit, joi, într-un apartament din Brezoi, judeţul Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, pompierii militari au fost solicitați de poliție să faciliteze accesul în locuinta unei persoane care nu mai fusese zărită de vecini în ultima perioadă.

Persoana în cauză locuiește în oraşul Brezoi, pe strada Florilor. Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat.

„Pentru deblocarea ușii de la apartament, la fața locului s-a deplasat o autospeciala de descarcerare si un echipaj Smurd. Din păcate, după deblocarea ușii locuinței, persoana în cauză, în vârstă de 75 de ani, a fost găsită fără semne vitale. La fața locului se deplaseaza si un echipaj de la ambulanță pentru constatarea decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri