Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, miercuri dimineaţa, pe raza localităţii Cârcea, din judeţul Dolj.
O persoană, care era încarcerată în unul dintre autoturisme, a ajuns la spital.

„La sosirea echipajelor de pompieri și SMURD la fata locului au găsit o persoană incarcerata, conștientă și cooperanta. Victima a fost extrasa, preluata de echipajul SMURD și se îndreaptă spre spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.
Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 63 de ani din județul Hunedoar a lovit, din spate, o a doua mașină care circula în aceeași direcție, victima fiind o femeie în vârstă de 55 de ani din Cârcea.
„La faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat de 63 de ani, din Lupeni, judeţul Hunedoara, conducător al unui autoturism, care ar fi lovit din spate o altă maşină, care circula în aceeaşi direcţie şi la volanul căreia se afla un bărbat de 52 de ani, din Cârcea. În urma accidentului a rezultat o victima, o femeie de 55 de ani, din Cârcea, care a fost transportata constienta la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.













