AcasăACTUALTeleorman: Trei persoane rănite într-un accident rutier, în Roşiori de Vede

Teleorman: Trei persoane rănite într-un accident rutier, în Roşiori de Vede

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei persoane au ajuns la spital, vineri, în urma unui accident rutier petrecut în Roşiori de Vede, în apropierea Gării de Est

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

„Este vorba de 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, cu traumatisme ușoare la nivelul capului și membrelor superioare, preluați de 2 ambulanțe SAJ și una SMURD, pentru a fi transportați la UPU Alexandria”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, sablarea carosabilului și îndepărtarea resturilor de caroserie, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri