AcasăEDUCAŢIEOlt: Care sunt preşcolarii şi copiii care continuă cursurile online

Olt: Care sunt preşcolarii şi copiii care continuă cursurile online

spot_img
spot_img
- Advertisement -

87 de preşcolari şi elevi din judeţul Olt nu vor începe şcoala, pe 8 februarie, alături de colegii lor din cauza bolilor cronice de care suferă. În aceeaşi situaţie sunt şi 23 de cadre didactice.

De asemenea, potrivit inspectorului şcolar general Victor Iacobescu, au fost raportate către şcoli 37 de cazuri în care persoane din familia elevilor au astfel de boli, iar copiii nu vor frecventa cursurile în formatul faţă în faţă.

Dacă în cazul elevilor, aceştia vor fi conectaţi online la clase, în cazul dascălilor, aceştia vor face ore, tot cu ajutorul internetului, conform unui orar deja stabilit.

„Până acum, din ce am centralizat, avem 23 de cadre didactice, 87 de elevi şi 37 de aparţinători, toţi cu certificat medical. După orele de curs – chiar cunosc un caz al unui profesor de matematică – se vor desfăşura orele online, cu clasele pe care le au. Orarul este deja stabilit de către unităţile de învăţământ, pentru aceste cadre didactice. Elevii care nu pot veni din motive medicale la şcoală, sunt conectaţi online la clasă şi văd ce fac colegii lor”, a explicat Victor Iacobescu.

Judeţul Olt se află în scenariul verde, astfel că toţi preşcolarii şi elevii pot reveni la şcoală, de luni.

În scenariul galben, când rata de infectare depăşeşte un caz la 1.000 de locuitori, vor face învăţământ faţă în faţă preşcolarii, elevii din clase I-IV şi elevii din anii terminali – a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a. În scenariul roşu, când rata depăşeşte 3 cazuri la 1.000, vin la cursuri doar preşcolarii şi elevii din învăţământul primar. În cazul carantinării localităţilor, toate unităţile de învăţământ se închid.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri