AcasăACTUALVIDEO. O femeie din Olt, la spital după ce un incendiu i-a...

VIDEO. O femeie din Olt, la spital după ce un incendiu i-a cuprins  gospodăria

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie din Sârbii-Măgura a ajuns la spital, vineri, după ce o anexă din gospodăria sa a luat foc, incendiul propagându-se şi la vecini.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că, la sosirea primelor echipaje, ardeau generalizat două anexe, cu posibilități de propagare la locuințele din cele două gospodării. Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de vântul puternic.

Proprietara gospodăriei de la care a izbucnit incendiul, cu intoxicație cu fum, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Slatina, conștientă și cooperantă.

Pompierii au reușit localizarea rapidă a incendiului și au salvat locuințele aflate în apropierea celor două anexe cuprinse de flăcări.

Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat mai bine de trei ore.

În urma incendiului au ars două anexe, din două gospodării, una cu suprafața de aproximativ 80 de metri pătrați și cealaltă de circa 40 de metri pătrați și bunurile aflate în acestea.

„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu electric cu defecțiuni sau improvizații”, a declarat Băsăşteanu.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.