Românii ar putea să meargă în curând la mall, în weekend, numai dacă sunt vaccinați, aceasta fiind una dintre măsurile luate în calcul de Guvern pentru a grăbi imunizarea populației.
Este una dintre măsurile discutate de coaliția de guvernare pentru a stimula astfel populația să se imunizeze.
„Am discutat în ședința coaliției, au fost prezentate mai multe variante asupra căruia premierul și-a exprimat susținerea. Trebuie să venim cu măsuri pe măsura celorlalte state europene pentru a încuraja vaccinarea. Valul patru va avea un efect de stimul pentru populația care nu e împotriva vaccinului, dar nu s-a vaccinat încă”, a precizat Dan Barna.
„Sunt două tipuri de măsuri: de încurajare a vaccinării, dar și pentru cadre medicale, pentru accesul la servicii neesențiale, să fie condiționată de vacinare. Mersul la mall, de pildă, să fie condiționat de vaccinare. Gândim toate variantele să convingem oamenii din mediul rural să mergem să se vaccineze. Se discută diverse variante de vouchere, stimulente, bonuri, tichete, nu bani direct. S-a discutat și posibilitatea unei loterii în utilaje agricole”, a declarat vicepremierul Dan Barna.












