O primă întâlnire între conducerea Primăriei Caracal şi cetăţeni, cu privire la bugetarea participativă, mecanism prin care ideile și inițiativele comunității se transformă în realitate, a avut loc joi, la Teatrul Naţional.
Primarul Ion Doldurea a afirmat că este încă un pas în a pune în practică promisiunile din campania electorală.
„Implicarea dumneavoastră, a comunității în identificarea problemelor și căutarea soluțiilor este un lucru pe care îl respect și apreciez. Multe din proiectele prin care eu și echipa mea încercăm să schimbăm în bine municipiul nostru au venit de la dumneavoastră. Infrastructura stradală, amenajarea de spații verzi și locuri de joacă, amenajarea spațiilor publice (mobilier urban, iluminat public), infrastructura socială, culturală, educațională și de sănătate, Smart City (un oraș ecologic și prietenos cu mediul) reprezintă nu numai preocupări ale echipei mele dar și domenii unde voi asculta cu maximă atenție ideile venite din partea dumneavoastră și soluțiile pe care le veți propune”, a afirmat primarul municipiului Caracal, în cadrul întâlnirii.
CITEŞTE ŞI: Se vor majora impozitele pe clădirile și terenurile neîngrijite din Caracal. De când intră în vigoare măsura












