AcasăACTUALAmbrozia, eradicată într-o singură zi - campanie propusă de APM Olt

Ambrozia, eradicată într-o singură zi – campanie propusă de APM Olt

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Olt a lansată către primăriile din judeţ solicitarea de implicare în Campania „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”, când la nivel naţional se va desfăşura o campanie de eradicare a acestei plante.

Potrivit unui comunicat al APM Olt, Campania „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” se va derula la nivel naţional şi are drept scop combaterea plantei invazive, prin prevenirea răspândirii polenului până la sfârşitul lunii octombrie, cât şi reducerea rezervei de seminţe pentru următorii ani.

În cadrul campaniei, unităţile administrativ teritoriale din judeţ, persoanele fizice, operatorii economici se vor implica în acţiuni de cosire pe domeniile publice sau private.

Perioada de implementare este 28 septembrie 2019, în intervalul orar 10.00 – 15.00.

„Ca urmare a răspândirii exagerate atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional a ambroziei, precum şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor care fac alergie la această plată, lucru de altfel confirmat şi de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienţi cu simptome de alergie la această plantă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a propus ca ziua de 28 septembrie 2019 să fie declarată zi a mişcării civice pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională, când, într-o singură zi, prin efort comun, să fie curăţată ţara de ambrozie”, se arată în comunicatul citat.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri