AcasăACTUALPompierii din Olt au stabilit cauza incendiului de la Valea Mare

Pompierii din Olt au stabilit cauza incendiului de la Valea Mare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un scurt circuit electric, produs la un conductor defect sau neizolat corespunzător, este cauza probabilă a incendiului de la fabrica de mezeluri din Valea Mare, potrivit ISU Olt.

Peste 60 de pompieri, din cadrul ISU Olt, ISU Vâlcea și ISU Argeș, cu șapte autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, un autocamion de intervenție, un echipaj SMURD și mai multe autospeciale pentru primă intervenție s-au luptat mai bine de şapte ore pentru lichidarea incendiului, soldat cu pagube materiale însemnate.

„Cauza probabilă, stabilită în urma cercetării la fața locului, este un scurtcircuit electric, produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.

Suprafața afectată a fost de aproximativ 1000 de metri pătrați. De asemenea, au fost afectate echipamente și instalații tehnologice, pagubele fiind însemnate.

Pentru lichidarea incendiului, au acţionat peste 60 de pompieri din trei judeţe, Olt, Vâlcea şi Argeş, care s-au luptat cu flăcările şi fumul dens mai bine de şapte ore.

CITEŞTE ŞI: INEDIT. Carlos Şacalul a ajuns în judeţul Dolj, după Revoluţie, şi a dormit la o familie din Amărăştii de Jos

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri