AcasăACTUALUn mort şi trei răniţi, într-un accident pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Un mort şi trei răniţi, într-un accident pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor trei a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe autostrada A1 la kilometrul 99, a informat ISU Argeş.

La locul accidentului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenţie, un echipaj cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de terapie intensivă şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, precum şi un echipaj SAJ.

Accidentul a avut loc între un autoturism şi două autoutilitare. Una dintre autoutilitare era staţionată pe banda de urgenţă, iar în urma impactului şoferul în vârstă de 45 de ani a rămas captiv sub vehicul cu politraumatisme grave, plăgi şi escoriaţii, iar pasagera lui, în vârstă de 44 de ani, a fost acroşată, fapt ce i-a provocat decesul.

În a doua autoutilitară au fost găsiţi încarceraţi un bărbat de 21 de ani şi un băiat de 14 ani, care au fost descarceraţi şi predaţi echipajelor medicale, pentru acordarea îngrijirilor medicale şi transportul la spital, iar în autoturism se afla un bărbat care nu a necesitat îngrijiri medicale. agerpres.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.