AcasăPOLITICĂPartidele din noul Guvern şi-au împărţit secretarii de stat. PSD va avea...

Partidele din noul Guvern şi-au împărţit secretarii de stat. PSD va avea cei mai mulţi reprezentanţi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Negocierile dintre cele trei partide, PNL, PSD şi UDMR au ajuns, duminică, la împărţirea funcţiior din eşalonul doi de guvernare, respectiv capitolul secretari de stat, prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii. S-a decis că PSD va avea 42 de secretari de stat în Guvern, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR, 8 secretari de stat, conform ponderii din Parlament, au declarat surse politice pentru News.ro. Liberalii pierd, astfel, 13 secretari de stat. Se vor face schimbări şi în comisiile parlamentare, după ce se va oficializa noua majoritate din Legislativ.

Cei de la PNL şi UDMR îşi împart funcţiile în comisiile parlamentare, unde reprezentanţii USR care deţin conducerea acestor comisii vor fi schimbaţi, după reconfigurarea majorităţii parlamentare, ponderea urmând să fie de 9 comisii la PSD şi 7 comisii la PNL.

Potrivit negocierilor, în Camera Deputaţilor, la comisiile unde USR are în prezent preşedinte, PSD va avea şefia comisiei juridice şi a comisiei de muncă, în timp ce PNL va primi preşedinţia comisiei de cultură, deţinută în prezent de Iulian Bulai.

La Senat, PNL ar urma să primească şefia comisiei Economice, unde acum preşedinte este senatoarea USR Silvia Dinică.

Urmează împărţirea funcţiile de prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii.

Sunt ultimele negocieri între PNL-PSD şi UDMR, pentru formarea noului Guvern, în care se va stabili de la ce partid va fi primul premier în rotaţie.

Cele trei partide s-au pus de acord în privinţa a 99,9% din înţelegere, care urmează să fie prezentată, luni, în forurile de conducere ale PNL şi PSD, pentru validare. Tot luni vor avea loc consultările de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru desemnarea premierului, iar cele trei partide vor merge cu premierul şi cu structura Guvernului.

Noua coaliţie de guvernare va avea un Acord politic în care se precizează că premierii de la PNL şi PSD vor conduce Guvernul prin rotaţie, câte un an şi jumătate. Guvernul va avea un număr de ministere diferit, în funcţie de cine va da premierul.

CITEŞTE ŞI: Fostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov, achitat DEFINITIV într-un dosar în care era acuzat de instigare la dare de mită

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri