AcasăACTUALNoi detalii despre CRIMA din Mehedinţi. Când expirase ordinul de protecţie obţinut...

Noi detalii despre CRIMA din Mehedinţi. Când expirase ordinul de protecţie obţinut împotriva criminalului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Împotriva cetăţeanului italian care, joi dimineaţă, a împuşcat în cap o femeie în vârstă de 43 de ani, la Vânju Mare, în Mehedinţi, fusese emis un ordin de protecţie provizoriu, însă actul expirase de câteva zile.

„În 5 iunie 2021, a fost emis ordin de protecţie provizoriu de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, iar în data de 9 iunie 2021 a fost confirmat de instanţă, fiind valabil până în data de 8 decembrie 2021”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Corina Moraru.

Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, a fost soțul femeii.

De curând, aceștia trecuseră printr-un divorț, însă bărbatul nu s-a împăcat cu acest gând, astfel încât a vrut să se răzbune, împușcând-o. Ulterior, acesta a încercat să se sinucidă.

Trei copii au rămas orfani de mamă, după moartea femeii.

Evenimentul a avut loc loc în centrul orașului Vânju Mare, în fața unui magazin de telefonie mobilă.

La locul indicat prin apel la 112 s-au deplasat un echipaj SMURD și unul de ambulanță, precum și un echipaj de poliție.

Un bărbat, cetățean italian, a tras cu un pistol de aproape, după care a încercat să se sinucidă.

Atât bărbatul cât și femeia primesc îngrijiri la fața locului, oamenii legii urmând a face și o expertiză a pistolului.

CITEŞTE ŞI: MEHEDINȚI: Femeie împușcată în cap, în orașul Vânju Mare. Agresorul și-a tras, ulterior, mai multe focuri de armă în piept

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri