Opt camere de supraveghere au fost furate de pe stâlpii de electricitate, dintr-o comună din Argeş.
Furtul a fost sesizat de autorităţile locale. Poliţiştii au deschis o anchetă.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că, mai multe camere de supraveghere video, aparținând unității administrativ-teritoriale mai sus menționate, au fost sustrase de pe trei stâlpi de electricitate, unde erau montate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar verificările continuă, sub toate aspectele, pentru identificarea autorului/autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Argeş.












