AcasăACTUALVIDEO. Accident în Slatina. Tânără lovită pe trecerea de pietoni

VIDEO. Accident în Slatina. Tânără lovită pe trecerea de pietoni

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O tânără a ajuns la spital, vineri, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni, pe strada Primăverii din Slatina, în zona Palatului de Justiţie.

Tânăra a fost evaluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital, cu răni uşoare.

Poliţiştii au deschis un dosar, în urma accidentului.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 17 ani.

În urma coliziunii, tânăra a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaca.

CITEŞTE ŞI: Şase autobuze electrice au intrat în circulaţie în Slatina (FOTO&VIDEO)

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri