AcasăADMINISTRAŢIEFonduri europene pentru reabilitarea facilităţilor de tratare a apei uzate din judeţul...

Fonduri europene pentru reabilitarea facilităţilor de tratare a apei uzate din judeţul Olt. Contract semnat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

A fost semnat contractul pentru extinderea și reabilitarea facilităților de tratare a apei uzate pentru aglomerările Corabia și Vișina, proiect derulat de Compania de Apă Olt, cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Practic vor fi reabilitate şi modernizate staţiile de epurare din cele două localităţi.

Unul dintre cele 26 contracte de lucrări din cadrul proiectului, respectiv contractul CL 09 „Extinderea și reabilitarea facilităților de tratare a apei uzate pentru aglomerările Corabia și Vișina” a fost semnat la data de 28 aprilie 2022.

Contractul CL 09 a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, cu respectarea prevederilor legislației românești în domeniu, asocierii SENGHER SISTEME SRL- IPA SA – VALORIS SRL – ALMER PROIECT SRL – NEW MAXI CONSULTING AND CONSTRUCTION, lider de asociere fiind SENGHER SISTEME SRL.

Valoarea contractului este de 16.942.026,00 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din bugetul local.  Valoarea totală a proiectului, pentru tot judeţul, este de 1.147.116.622,49 lei fără TVA.

Durata totală de execuție este de 34 luni (6 luni durata de execuție a proiectului, 25 de luni perioada efectivă de executare a lucrărilor, 3 luni perioada de teste), la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

Prin intermediul contractului, se va realiza proiectarea și execuția lucrărilor pentru reabilitarea și extinderea a două stații de epurare:

Stația de epurare Corabia – stația de epurare va fi prevăzută cu o stație de pre-epurare nouă, o treaptă de dozare reactiv pentru eliminarea chimică a fosforului, o treaptă de îngroșare și deshidratare a nămolului biologic in exces, o stație de dozare var și un depozit intermediar de stocare nămol deshidratat;

Stația de epurare Vișina – se va menține în funcțiune stația existentă și se va extinde capacitatea existentă.

„Obiectivul POIM în județul Olt se armonizează cu obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu”, transmit reprezentanţii CAO.

CITEŞTE ŞI: Patru trenuri pe hidrogen vor circula în fiecare zi pe ruta Bucureşti-Slatina-Craiova, prin Piteşti

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri