AcasăACTUALDecizie în cazul poliţistului SCCO Olt, împuşcat în cap de iubită

Decizie în cazul poliţistului SCCO Olt, împuşcat în cap de iubită

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Magistraţii Tribunalului Olt au decis să o condamne la şase ani de închisoare cu executare pe Alina Gheorghe, iubita poliţistului SCCO Bogdan Dumitrescu, acuzată că l-ar fi împuşcat intenţionat pe acesta în cap, pe 31 ianuarie 2018. Decizia nu este definitivă.

Tânăra a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă, dar şi pentru uz de armă fără drept.

Minuta hotărârii Tribunalului Olt poate fi consultată aici.

Bogdan Dumitrescu a fost împuşcat accidental în cap, pe 31 ianuarie 2018, de prietena sa. Anterior incidentului, cei doi fuseseră în vizită la un alt cuplu, unde consumaseră şi băuturi alcoolice. Potrivit procurorilor care au anchetat cazul, pistolul nu era din dotarea omului legii, ci personal, deţinut legal, însă nu avea piedică.

Anchetatorii mai spun că probele administrate în cauză au infirmat susţinerea Alinei Gheorghe, conform căreia, în momentul în care victima a luat pistolul din dulap, ar fi scos încărcătorul din pistol, care a căzut pe podea, iar lângă acesta ar fi căzut şi un tub cartuş, considerând că pistolul ar fi fost descărcat.

Alina Gheorghe şi Bogdan Dumitrescu erau de curând împreună. În urma incidentului, tânăra a fost operată la Spitalul Slatina, având o plagă împuşcată în palmă.

Polițistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu a murit, în luna aprilie 2018, la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde se afla internat. Surse apropiate familiei polițistului declarau că acesta s-a stins din cauza unei septicemii.

Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

CITEŞTE ŞI: Olt: Două persoane în stare gravă după ce o căruţă a fost lovită de un autoturism (UPDATE)

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri