Ministerul Energiei a lansat miercuri schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză, potrivit unui comunicat transmis de instituție.
Schema de ajutor de stat se adresează proiectelor de investiţii în construirea de noi capacităţi în instalaţii de electroliză, inclusiv extinderea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde, în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, scrie Antena3.
Potrivit prevederilor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), intervenţia vizează promovarea investiţiilor în construirea unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză.
Punerea în funcţiune a unei capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză, cu o cantitate generată estimată de cel puţin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an trebuie realizată până în trimestrul patru al anului 2025.
Apelul a fost deschis pe 29 iunie la ora 10:00, urmând ca proiectele să fie depuse până la 31 iulie, ora 17:00.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care se va acorda în baza orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
Solicitanţii eligibili sunt producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare de energie electrică, microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unităţi administrativ-teritoriale, institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori.












