AcasăACTUALA mers la fosta soție în comuna Brebeni și a agresat-o, deși...

A mers la fosta soție în comuna Brebeni și a agresat-o, deși avea ordin de protecție. Bărbatul a fost arestat preventiv

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna Slătioara, a fost arestat preventiv după ce, încălcând ordinul de protecţie, a mers la fosta sa soţie, în comuna Brebeni, şi a bătut-o.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs în data de 11 noiembrie, în jurul orei 22.00, când tânăra în vârstă de 27 de ani, din comuna Brebeni, a sesizat la 112 că fostul său soț s-ar fi prezentat la domiciliul acesteia și ar fi agresat-o fizic.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Slătioara, s-ar fi deplasat la locuința fostei sale soții, unde ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia. Totodată, s-a reținut că bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis anterior de Judecătoria Slatina.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și lovirea sau alte violențe”, transmite IPJ Olt.

După ce a fost reţinut de poliţişti, bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

„În urma administrării probatoriului, la data de 15 noiembrie 2025, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 16 noiembrie 2025, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile”, au mai transmis Poliţiştii.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.