AcasăACTUALAccident făcut de un şofer aproape de comă alcoolică în Mehedinţi

Accident făcut de un şofer aproape de comă alcoolică în Mehedinţi

spot_img
spot_img
- Advertisement -

La data de 5 iulie a.c., ora 17.12, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că pe DN 57, în orașul Orșova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova care au găsit şoferul care a produs accidentul, aproape în comă alcoolică. În urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, în orașul Orșova, a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1.12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au precizat reprezentanţii IPJ Mehedinţi.

 

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
News.ro
News.ro
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate.News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul.News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri