Două persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier petrecut în localitatea Galicea Mare din judeţul Dolj. Intervine elicopterul SMURD.
În accident au fost implicate două autoturisme, potrivit reprezentanţilor ISU Dolj.
„Este un accident rutier între două autoturisme. A rezultat două victime, din care una conștientă iar cealaltă inconștiență, în localitatea Galicea Mare. Intervine EPA Secţia Băileşti, un echipaj SAJ şi elicopter SMURD. Echipajul medical acordă ajutor medical persoanelor, iar persoana inconștientă după ce va fi stabilizată, va fi transportată de elicopterul smurd la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.

Potrivit IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Băileşti, care conducea un autoturism pe DN 56, în zona localitaţii Galicea Mare, nu s-ar fi asigurat la schimbarea directiei de mers, fiind lovit din spate de un autoturism condus de un barbat de 80 de ani, din Craiova.
În urma accidentului, autoturismul condus de barbatul de 80 de ani s-a rasturnat pe partea carosabila.
De asemenea, atat conducatorul de 80 de ani cat si o femeie de 74 de ani, pasagera in acelasi autoturism, au fost raniti si urmeaza sa fie transportati la spital, acestia fiind constienti.
„În cauza a fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.












