AcasăACTUALAccident în apropiere de Caracal, pe DN 6. Două persoane rănite

Accident în apropiere de Caracal, pe DN 6. Două persoane rănite

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţa, în urma unui accident produs pe  drumul național DN 6, în afara municipiului Caracal. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Potrivit polițiștilor un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 6, în afara municipiului Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Radomirești.

În urma evenimentului rutier, doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul municipal Caracal.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri