Patru persoane, printre care un copil de 12 ani, au fost rănite, joi, într-un accident rutier petrecut în localitatea Guşoeni din Vâlcea.
Potrivit poliţiştilor, în localitatea Gușoeni, pe drumul naţional DN 67B, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto implicați, respectiv un bărbat de 44 de ani, din localitatea Crețeni și un tânăr de 19 ani, din localitatea Șușani, precum și a altor două persoane, pasageri în unul dintre autovehicule, de 12 și 18 ani, din localitatea Crețeni.
Cele patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmite IPJ Vâlcea.
În zonă, traficul se desfășoară alternativ.












