Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din comuna otleană Teslui, a murit în această dimineaţă după ce autoturismul său, parcat pe Drumul Expres din cauza unei defecţiuni tehnice, a fost lovit de un autocar.
Accidentul s-a produs în zona localității Albota, pe sensul spre Pitești. Potrivit poliţiştilor, un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din Băilești, județul Argeș, care conducea un autocar cu care efectua transport de persoane, circulând din direcția Craiova spre Pitești, pe Drumul Expres 12, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul nereducerii vitezei în cazul unui obstacol pe partea carosabilă, respectiv pe fondul opririi parțial pe partea carosabilă, posibil ca urmare a unei defecțiuni tehnice, a unui autoturism, a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Teslui, județul Olt, care a suferit leziuni.
„Conducătorul autoturismului, care se afla singur în autoturism, a fost preluat de echipaj medical și transportat la spital, unde a survenit decesul acestuia”, transmite IPJ Argeş.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală, în acest caz.
„Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, mai arată oamenii legii.












