Un accident rutier produs sâmbătă seara, pe drumul european E70, la intrarea în municipiul Roșiori de Vede, a implicat două autoturisme și s-a soldat cu rănirea a două persoane, o mamă și copilul său de aproximativ şapte ani.
Echipajele de intervenție au acționat prompt la fața locului, fiind mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
-articolul continuă după recomandare-
Potrivit ISU Teleorman, cele două victime au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor (P.S.I.), iar cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări suplimentare”, transmite ISU.












