Trei persoane au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 55, în comuna Rojişte, din Dolj.
Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Mârșani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 604 A, la intersecția cu drumul naţional DN 55, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și ar fi pătruns în intersecție. În acel moment, ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Craiova, ce circula pe DN 55.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 36 de ani și alți doi bărbați, de 38 și 61 de ani, pasageri în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Dolj.












