AcasăACTUAL,,Vaccinații la chiuvetă" trebuie să se autodenunțe dacă vor să se imunizeze...

,,Vaccinații la chiuvetă” trebuie să se autodenunțe dacă vor să se imunizeze cu adevărat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un fenomen descoperit astă vară i-a surprins pe medicii din spitale. Pacienți care susțineau că s-au imunizat anti-COVID ajungeau să facă forme grave de boală. Într-un final recunoșteau că, de fapt, serul nu ajunsese la ei ci la chiuvetă. Aveau însă certificate de vaccinare.

Așa a descoperit poliția sute de persoane care au cerut și au primit astfel de imunizări fictive contra unor șpăgi de 500 – 1.500 de euro, scrie ziare.com.

Președintele grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, Gindrovel Dumitra, a explicat că cei care vor să își facă acum vaccinul pe bune, vor trebui să se autodenunțe.

”Pacienții vaccinati fictiv nu pot beneficia de vaccinare corectă decât dacă se autodenunță”, a punctat doctorul Gindrovel Dumitra.

În luna august, erau verificate 370 de adeverințe de vaccinare despre care se crede că ar fi false, 400 de persoane fiind cercetate în astfel de spețe. Iar în luna septembrie au început să apară și primele cazuri de medici care făceau astfel de imunizări ilegale. Atunci, o doctoriță din Dâmbovița și soțul ei au fost săltați și reținuți după ce femeia ar fi eliberat adeverințe false de vaccinare unor sportivi de la echipa de fotbal unde soțul ei era antrenor și președinte al clubului de fotbal.

Însă afacerile de acest fel sunt departe de a fi stârpite.

Personalul medical care recurge la astfel de practici riscă un dosar penal pentru infacțiuni de corupție, fals intelectual, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale.

Aceste infracțiuni sunt pedepsite cu închisoarea de 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Atât doctorița de la Dâmbovița cât și soțul ei au fost plasați în control judiciar.

Primul care a avut curajul să denunțe această practică ilegală a fost managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, medicul Cristian Oancea.

„Este un fenomen ”vaccinarea la chiuvetă”, în care te duci să-ți faci doza de vaccin, de obicei doza unică, și primești certificat de vaccinare. Ei vin cu forme severe, se declară vaccinați, dar sunt prea severe pentru ca oamenii să fie vaccinați. Cred că în Cluj s-au mai identificat niște cazuri. Noi ne punem problema: cei care vin cu forme severe de boală și se declară vaccinați, oare chiar sunt vaccinați? Există cazuri.

Oamenii induc actul medical în eroare. Această practică nu trebuie să existe, pentru că noi suntem puși în situația în care nu știm cum să-i luăm pe oameni ca să le salvăm viața. Am discutat despre astfel de cazuri, ne punem semne de întrebare, fenomenul există, dar nu pot să dau mai multe detalii”, a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Doza booster de la Moderna, înjumătăţită. Ce se întâmplă cu a doua doză pentru vaccinul Johnson

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri