AcasăADMINISTRAŢIEAfacerea toaletelor din Slatina: primarul De Mezzo, firmele din anturajul său și...

Afacerea toaletelor din Slatina: primarul De Mezzo, firmele din anturajul său și omul implicat în achiziţia celei mai scumpe toalete din oraș

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Actualul primar, Mario De Mezzo, a anunţat în social media că a montat trei toalete publice în tot atâtea puncte din Slatina. Ca de obicei, nu a dat detalii referitoare la modul în care s-a făcut achiziţia din bani publici sau cât au costat noile utilităţi, care într-adevăr sunt utile pentru oraş. Din surse oficiale aflăm că achiziţia a fost făcută de firma Dezvoltare Urbană Slatina, acolo unde activează şi Alin Suciu, omul de casă al edilului şi nimeni altul decât afaceristul care s-a aflat în spatele achiziţiei toaletei publice din zona Fântânei Speranţei, care în 2014 avea o valoare de 28 de mii de euro. Detaliem în cele ce urmează.

Potrivit unui răspuns venit din partea Primăriei Slatina, la o solicitare pe Legea 544/2001, SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL a achiziţionat un număr de 3 toalete publice, de la firma SC Adrian Harmoney SRL.

Costul unei toalete publice a fost de 56.050 lei fiecare bucată, iar valoarea totală a fost de 168.1050 lei, fără TVA.

„Achiziţia a fost realizată prin sistemul SEAP, criteriile de selecţie au fost verificare platformă SEAP plus două cereri de ofertă; Valoarea de achiziţie a celor trei toalete publice a fost suportată din Bugetul de Venituri şi Cheltuilei. Informaţiile menţionate se regăsesc şi pe platforma SEAP“, se mai arată în răspuns semnat de Mario De Mezzo.

Ce nu precizează însă răspunsul venit de la Primărie este faptul că pentru toalete nu există un studiu de oportunitate, un studiu de fezabilitate sau o autorizaţie de construire, toaletele fiind plasate pe o platforma de beton.

Suciu, omul specializat în toalete publice

Coincidenţă sau nu, în cadrul firmei Dezvoltare Urbană activează şi omul de casă al primarului De Mezzo, Alin Suciu. Potrivit unor surse, acesta este nimeni altul decât cel din spatele unei faceri din anul 2014 care a vizat achiziţionarea de către operatorul de salubritate Salubris SA a unei toalete publice în valoare de 28 de mii de euro. Aceleaşi surse mai spun că principalul artizan al afacerii celei mai scumpe toalete publice din Slatina este chiar fostul primar Minel Prina, Suciu fiind nepotul fostului edil.

Alin Suciu chiar apare într-o înregistrare de la inaugurarea toaletei de lângă sediul Poştei Române, filmare care a rămas pe Youtube.

Prima toaletă inteligentă din Slatina, montată în 2014, dar nefuncţională

Autoritățile din Slatina au inaugurat, pe 25 martie 2014, prima toaletă publică „inteligentă” din municipiu și, totodată, din întreaga zonă a Olteniei. Achiziționată la finalul anului trecut din Italia, instalația a costat aproximativ 28.000 de euro și este dotată cu un sistem automat de dezinsecție și dezinfecție.

Toaleta a fost adusă în oraș încă din decembrie 2013, însă montarea a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În această perioadă, echipamentul a fost depozitat în curtea firmei de salubrizare Salubris SA, care a fost împuternicită de Primăria Slatina să gestioneze procesul de instalare. În ultimele trei săptămâni, autoritățile locale au finalizat lucrările de racordare la sistemul de apă și canalizare al orașului, iar grupul sanitar a fost amplasat la Fântâna Speranței, în apropierea sediului Poștei.

Toaleta era complet automatizată, destinată utilizării publice și funcționează pe bază de fise de 50 de bani. Sistemul său intern de curățare asigură igienizarea automată a spațiului după fiecare utilizare.

Proiectul a fost susținut financiar de Primăria Slatina, iar suma a fost decontată de firma Salubris SA, cea care a asigurat logistica și colaborarea cu producătorul italian.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri