AcasăACTUALAlexandru Rafila: „Ministerul Sănătății are zero competență în centrele rezidențiale" (VIDEO)

Alexandru Rafila: „Ministerul Sănătății are zero competență în centrele rezidențiale” (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Alexandru Rafila a susținut, luni, o conferință de presă privind activitatea Ministerului Sănătății în legătură cu persoanele și pacienții internați în centrele pentru persoane vârstnice. Acesta a precizat că Ministerul Sănătății „nu are o responsabilitate directă” în acest caz.

Rafila susține că legislația trebuie modificată astfel încât „calitatea serviciilor acordate acestor persoane să poată fi verificabilă”, deoarece, în acest moment, se controlează „hârtii”.

„Ministerul Sănătății are zero competență în centrele rezidențiale. Ministerul Sănătății intervine doar în situația în care este nevoie de asistență medicală, cum a fost nevoie în acest caz”, afirmă și Gabriel Diaconu, medic psihiatru și consilierul ministrului Sănătății.

82 de persoane din căminele groazei au fost examinate medical

Potrivit ministrului Sănătății, 82 de persoane internate în aceste centre au fost examinate în ultimele zile, au primit asistență medicală și li s-a corectat tratamentul, în cazurile în care a fost necesar. „Din punct de vedere medical, lucrurile sunt sub control”, spune Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății spune că a organizat echipe medicale împreună cu Spitalul Obregia care a evaluat, în ultimele zile, acești pacienți. Persoanele care au avut nevoie au fost internate în unități medicale.

De asemenea, Rafila spune că se gândește la un proiect pilot pentru ca vârstnicii aflați în astfel de situații să fie cazați și îngrijiți în centre care să fie secții exterioare ale spitalelor de psihiatrie: „Acești bolnavi au nevoie de asistență medicală și trebuie să ne asigurăm că în centrele unde sunt cazați beneficiază de asistență”. Astfel de secții exterioare ar putea fi funcționale în a doua jumătate a acestui an, susține Rafila.

Având în vedere faptul că Rafila spune că Ministerul Sănătății nu este principalul responsabil în acest caz, ministrul Sănătății a fost întrebat de jurnaliști ce ar trebui să facă ministrul Muncii, Marius Budăi, și dacă se impune o demisie în acest caz: „Nu pot să am astfel de remarci în ceea ce privește ministrul Muncii, cred că fiecare trebuie să își facă treaba acolo unde este”, a fost răspunsul ministrului Sănătății.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri