AcasăACTUALAlro: Au crescut vânzările de produse din aluminiu procesat, în primele trei...

Alro: Au crescut vânzările de produse din aluminiu procesat, în primele trei luni ale anului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Vânzările de produse din aluminiu procesat au crescut, la Alro Slatina, și reprezintă mai mult de jumătate din ponderea totală, însă producția a înregistrat o ușoară scădere, atât la aluminiul primar cât și la cel procesat, potrivit unui raport al companiei pentru primul trimestru al anului.

Rezultatele financiare ale companiei indică o creștere a vânzărilor pentru acest segment, în primul trimestru din 2019.

„În primele trei luni ale anului 2019, Grupul Alro a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri față de anul precedent, cu venituri mai mari generate în principal de segmentul de aluminiu procesat și cu venituri constante din segmentul de aluminiu primar. Aceasta este în concordanță cu strategia noastră de creștere în volumul total al producției realizate și al livrărilor, a ponderii produselor cu valoare adăugată mare și foarte mare pentru industrii mai sofisticate, cum ar fi industria aerospațială și industria auto”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Alro, Marian Năstase.

Cifra de afaceri a Grupului a crescut cu 2,4%, ajungând la 767,4 milioane de lei în trimestrul I din  2019, comparativ cu 749,2 milioane de lei în perioada similară a anului precedent.

„Așadar, investițiile efectuate în ultimii ani dau roade, astfel că ponderea produselor cu valoare adăugată mare („PVAM”) și a produselor cu valoare adăugată foarte mare („PVAFM”) destinate industriilor specializate, cum ar fi industria aerospațială și industria auto, în totalul livrărilor sale, a crescut și a atins 51% din veniturile totale ale Grupului în T1 2019, față de 49% în T1 2018”, au precizat reprezentanții companiei, în raportul de activitate.

Sursa citată mai arată că, în primul trimestru al anului 2019, piața internațională a rămas fragilă și a raportat prețuri scăzute ale aluminiului conform cotațiilor de la Bursa Metalelor din Londra.

„Grupul Alro a continuat să se concentreze asupra creșterii producției și a vânzărilor de produse procesate din aluminiu, pentru a răspunde mai bine cererii de pe piață și a raportat livrări mai mari de produse procesate, compensând parțial scăderea prețului aluminiului la bursă”, mai spun cei de la Alro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.