O alunecare de teren s-a produs, marţi, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe strada Aranghel, lângă o zonă cu circulaţie pietonală.
Intervin pompieri, dar şi poliţia locală şi angajaţii primăriei.
„În urma evaluării preliminare, nu sunt în pericol iminent persoane, animale sau locuinţe”, transmite ISU Vâlcea.
Frontul alunecării este pe 10-12 metri.
Judeţul Vâlcea se află sub două avertizări de vreme rea, Cod Portocaliu şi Cod Roşu.
Codul Portocaliu este valabil în intervalul 12 iunie, ora 10.00 – 13 iunie, ora 10.00 şi vizează averse torențiale, grindină.
Zone afectate: județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova.
În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu și Alba și în zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova vor fi averse torențiale și izolat căderi de grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Codul Roşu este valabil din 12 iunie, ora 20.00 până pe 13 iunie, ora 8.00. Sunt aşteptate averse torențiale și abundente.
Zone afectate: județele Mehedinți și Gorj și zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara
În județele Mehedinți și Gorj și în zona de munte a județelor Caraș–Severin, Vâlcea și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70…80 l/mp.












