AcasăACTUALAmbulanţier bătut de un tânăr, în timpul unei intervenţii, în Slatina

Ambulanţier bătut de un tânăr, în timpul unei intervenţii, în Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Olt după ce, sâmbătă dimineaţă, un asistent medical de pe ambulanţă a fost agresat de un tânăr de 19 ani, în Slatina, în timpul unei intervenţii.

Potrivit IPJ Olt, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost solicitați să acorde sprijin unui echipaj medical deplasat pe strada Tudor Vladimirescu la o persoană aflată în stare avansată de ebrietate.

Echipajul medical a fost solicitat să acorde îngrijiri medicale unei persoane care se afla în stare avansată de ebrietate.

În timpul acordării îngrijirilor medicale, un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, a agresat fizic unul dintre asistenții medicali.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate”, transmite IPJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri