O anchetă pentru ucidere din culpă a fost deschisă de poliţiştii din Dolj după ce, seara trecută, în fluviul Dunărea, zona Calafat, la kilometrul fluvial 751, a fost sesizat un cadavru care plutește în derivă.
Potrivit IPJ Dolj, autorităţile încearcă să stabilească identitatea bărbatului găsit mort în Dunăre.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu specialist criminalist din cadrul Poliției municipiului Calafat și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
S-a procedat la scoaterea acestuia la mal, fiind vorba de un bărbat, iar cu ocazia examinării preliminarii, nu au fost constatate urme de violență pe cap, corp și membre. De asemenea, se desfășoară activități pentru stabilirea identității acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
A fost dispusă şi efectuarea unei necropsii.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a mai spus reprezentantul IPJ Dolj.












