Angajările în instituţiile de stat vor fi suspendate începând cu data de 1 iulie. Guvernul Ciucă a anunţat că are în plan scăderea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, exitând însă câteva excepţii.
Coaliţia de guvernare a decis că angajările la stat vor fi îngheţate, pentru a fi respectate angajamentele privind deficitul bugetar, scrie România Tv.
„Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel: diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10 %, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială; suspendarea angajărilor la stat;
creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
CITEȘTE ȘI: DOLJ: Magazine de lângă școli, amendate în urma unor verificări












